Ne vom referi in scurtul studiu de fata la medierea in cauzele penale sau medierea penala, asa cum mai este cunoscuta. Aceasta a aparut in actualitate, in acest an, pe fondul unor emotii publice puternice, cu prilejul unor discutii si dezbateri  referitoare la admisibilitatea si moralitatea medierii in cazul infractiunilor privitoare la viata sexuala.

Cu acele ocazii, au fost cereri din partea unor organizatii neguvernamentale, ca infractiunea de viol sa fie scoasa din randul infractiunilor ce pot fi supuse medierii. Aceleasi organizatii au atras atentia ca, potrivit OUG nr. 4/2013, intrarea in vigoare a prevederilor Legii Medierii in clauzele penale a fost amanata pana la intrarea in vigoare a Noului Cod de procedura penala, prevazuta a avea loc in februarie 2014. Au mai afirmat, de asemenea, ca nu sunt de acord cu includerea violului in randul infractiunilor ce sunt supuse medierii si au cerut amendarea Legii Medierii in acest sens, astfel incat  “sa nu existe permisivitate in ceea ce priveste sanctionarea legala a violatorilor”.

S-a creat o impresie de moment ca, datorita medierii si mediatorilor, autorii infractiunii de viol ies sau pot sa iasa de sub incidenta raspunderii penale. Cu toate ca era firesc, media si societatea civila romaneasca nu au solicitat puncte de vedere avizate si autorizate din partea organizatiilor profesionale ale mediatorilor, Consiliului de Mediere, CSM-ului  sau a altora, astfel incat s-a ajuns practic, fara temei, la denigrarea unui intreg corp profesional. In toate aceste discutii, luari de pozitii sau opinii nu s-a tinut cont de o chestiune esentiala si anume ca, pentru infractiunea de viol in forma sa simpla, asa cum este  reglementata in art.197, alin. (1) Cod penal, ”actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate”. Ca atare, pedepsirea sau nu a infractorilor pentru o astfel de fapta, se datoreaza legiuitorului penal, ce a conferit persoanei vatamate dreptul, optiunea, de a se plange sau nu, si nu a celui care a adoptat Legea Medierii si, cu atat mai putin, mediatorilor.

Se pot discuta motivele sau ratiunea legiuitorului penal de la data adoptarii, actualitatea acestor prevederi, in raport cu conditiile social-economice si criminologice actuale sau cu conventiile europene, in materie, dar nicidecum ca toate aceste chestiuni de natura penala se datoreaza medierii sau legii medierii.

Pornind de la acest fapt, este demn de remarcat ca Legea Medierii, respectiv Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, completata si modificata, cuprinde in art. 67-70 “dispozitii speciale privind medierea in cauzele penale” care raspund Recomandarii Consiliului Europei nr. R(99)19 privind medierea in materie penala din 15 septembrie 1999[1].

Inca din preambulul reglementarii ( art.67 alin. 2 din lege) se precizeaza expres ca “nicio persoana vatamata sau niciun faptuitor nu pot fi constransi sa accepte procedura medierii”. De asemenea, dispozitiile cuprinse in legea medierii se aplica in mod corespunzator si cauzelor penale care privesc infractiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plangerii penale sau impacarea partilor inlatura raspunderea penala ( art.67 alin 1 ). Prin urmare, medierea corespunde unei proceduri distincte, bazata pe voluntariat si cooperarea liber consimtita a partilor, in prezenta si cu ajutorul mediatorului, ce foloseste tehnici si mijloace specifice, servind exclusiv intereselor legitime si obiectivelor urmarite de parti, constituind o alternativa la justitia de stat.

Este evident ca medierea nu vizeaza aplicarea dreptului si are alte prioritati care difera de interesul de stat al infaptuirii justitiei. Ea urmareste rezolvarea conflictelor si restabilirea pacii sociale. De fapt, este vorba de o alta ierarhie a obiectivelor si scopurilor urmarite de justitie, pe de o parte, si de mediere, pe de alta parte. Justitia, prin procedura jurisdictionala, vizeaza, in principal, aplicarea legii penale si tragerea la raspundere a persoanelor care o incalca. Desigur, urmareste si un scop preventiv, prin aplicarea pedepsei. Justitia penala previne, iar medierea solutioneaza conflicte penale.

S-a vorbit si semnalat de majoritatea autorilor unor lucrari in domeniu, in special din tarile cu traditie in mediere, de avantajele medierii. S-a sustinut ca, prin procesul de mediere, “victimele pot obtine repararea prejudiciului in termene scurte, ceea ce influenteaza sentimentul de satisfactie.“[2]  “Medierea ii ofera delicventului ( infractorului ) posibilitatea de a-si exprima punctul de vedere asupra actiunii sau inactiunii ce i se reproseaza, sa constientizeze obiectul actiunii negative, raul pe care l-a realizat si, implicit, de a-l repara.“[3]

Consideram ca ratiunea istorica a succesului medierii in statele vestice o constituie dificultatea statului, la modul general, de a organiza si pune in functiune o justitie mai practica si mai rapida, care sa satisfaca interesele divergente ale participantilor in procesul penal. Justitia este legata de mult formalism, complexitatea tehnica a unor proceduri, costuri materiale si timp.

Cu toate ca medierea apare, asa cum am aratat, ca o procedura distincta de procesul penal, ea este bazata pe principiile si garantiile legale ale drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului prevazute in constitutie, convetiile europene si in Legea nr. 192/2006. In afara principiilor mentionate mai sus, dispozitiile din Legea Medierii fac trimitere la dreptul de asistenta juridica, necesar a fi respectat si in procedura medierii in cauzele penale. Acest aspect este stipulat expres in cuprinsul art. 68 din Legea nr. 192/2006, care prevede:

“In cauzele penale medierea trebuie sa se desfasoare astfel incat sa fie garantat dreptul fiecarei parti la asistenta juridica si, daca este cazul, la serviciile unui interpret. Procesul-verbal intocmit, potrivit prezentei legi, prin care se inchide procedura medierii trebuie sa arate daca partile au beneficiat de asistenta unui avocat si de serviciile unui interpret ori, dupa caz, sa mentioneze faptul ca au renuntat expres la acestea”.

Legat tot de principiile si garantiile fundamentale ale drepturilor omului, s-a pus problema daca principiul unui proces echitabil in penal, principiu desprins din paragraful 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, este asigurat de principiile si regulile care guverneaza medierea. S-a raspuns ca “echitatea pare a fi telul spre care se indreapta mediatorul, atunci cand ghideaza partile ( obtinerea unei solutii convenabile, eficiente si durabile – art.1 alin. 2 din legea nr. 192/2006 )”[4]

Pe de alta parte, medierea in general si medierea cauzelor penale, in particular, este guvernata, spre deosebire de procesul penal, de principiul confidentialitatii. Acesta protejeaza interesul partilor, putand fi aduse in discutii o serie de aspecte care nu ar putea fi evocate in cadrul unui proces public, art.53 din Lege. Ca efect al acestuia, discutiile, informatiile, care au loc in procesul medierii nu pot fi folosite in cadrul altor procedure, decat daca partile sunt de acord. In acest sens, consideram ca participarea la mediere si, implicit, discutarea faptelor si a imprejurarilor in care s-ar fi infaptuit, nu constituie recunoasterea acestora sau a vinovatiei de catre faptuitor si nu pot fi folosite ca probe de vinovatie in procedurile penale ulterioare. Altfel spus, participarea la mediere nu este contrara si nu inlatura prezumtia de vinovatie.Ea subzista, atata timp cat vinovatia inculpatului nu este dovedita potrivit codului de procedura penala. In cursul medierii, impartialitatea mediatorului presupune acceptarea prezumtiei de vinovatie a faptuitorului.

Medierea in cauzele penale poate interveni sau surveni in diferite stadii ale procesului justitiei penale. In dreptul nostru poate interveni inainte de inceperea procesului penal si dupa inceperea procesului penal. In cazul in care medierea se desfasoara inaintea procesului penal si aceasta se inchide prin impacarea partilor, partea vatamata nu mai poate sesiza organul de urmarire penala sau, dupa caz, instanta de judecata ( art. 69 din Lege ). Daca medierea se desfasoara dupa inceperea procesului penal, urmarirea sau judecata se suspenda, in baza prezentarii contractului de mediere de catre parti (art. 70 din lege ), iar procesul penal se va relua in functie de rezultatul medierii. Acordul de mediere echivaleaza cu impacarea partilor, fiind o cauza speciala de incetare a procesului penal, in afara celor generale prevazute in art. 10 din Codul de procedura penala.

Un aspect deosebit de important pentru medierea penala este perspectiva de evolutie a acesteia in raport de Noul Cod penal si de procedura penala. Codul de procedura penala face referire expresa la mediere, spre deosebire de actuala legislatie penala, marind sfera infractiunilor pentru care actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate. In acest sens, semnalam urmatoarele infractiuni ce se adauga celor deja existente:  hartuirea sexuala (art. 208 din Noul cod penal), agresiunea sexuala ( art. 223 ), violarea vietii private (art. 226 ), asistenta si reprezentarea neloiale ( art. 284 ) si impiedicarea exercitarii libertatii religioase (art. 381 ). Aceste infractiuni au un grad de pericol social scazut si privesc relatii si interese sociale care pot fi afectate, daca s-ar declansa actiunea penala fara acordul celor vatamati.

In cuprinsul Noului Cod de procedura penala ( ce se preconizeaza a intra in vigoare in februarie 2014 ), se face referire expresa la mediere, realizandu-se in acest sens o aliniere la legislatia europeana, legislatie ce incurajeaza solutionarea conflictelor pe cale amiabila. Mentionam cu titlul exemplicativ urmatoarele prevederi:

– “In cursul procesului penal, cu privire la pretentiile civile, inculpatul, partea civila si partea responsabila civilmente pot incheia o tranzactie sau un accord de mediere potrivit legii” ( art. 23)
– “In cadrul procesului penal, partea vatamata are urmatoarele drepturi:
i) dreptul de a apela la un mediator, in cazurile prevazute de lege” (art. 81 );
– “In cadrul procesului penal, inculpatul are urmatoarele drepturi:
g) dreptul de a apela la un mediator, in cazurile prevazute de lege” (art. 83 );
–  “Suspendarea urmaririi penale se dispune si pe perioada desfasurarii procedurii de mediere, potrivit legii’ (art. 312 );
– “In cazul in care intre parti s-a incheiat tranzactie sau accord de mediere, instanta ia act de acestea prin sentinta” (art. 486 ).

In concluzie, medierea penala apare ca o modalitate naturala de depasire a conflictului penal, in timp ce modul jurisdictional apare ca ultima etapa procedurala in  care partile se pot indrepta decat in cazurile de esec a dialogului, in conditiile in care nu s-a ajuns la impacare.


[1] Site-ul Consiliului Europei
[2] G. Demanet, La mediation penale, in “ Revue de droit penal et de criminologie, ” nr. 11/1995
[3] In acest sens, J. Fauchere, Regard sur le droit penal de la reparation et les practique de mediation au Canada,in ‘’ Archives de politique criminelle” nr. 13, Edition A. Pedone, Paris, p. 38
[4] A se vedea, Gheorghita Mateut, Medierea penala, “Dreptul” nr. 7/2007, p. 158.


Vasile DOBRANICI
mediator autorizat si avocat

Share →