Mediator Mediere - Mediator Giurgiu – Vuca & Mustateanu

Mediator

April 17, 2012

Recuperarea taxei judiciare de timbru

Asa cum se stie, atunci când introducem o actiune sau o cerere la instanta de judecata trebuie sa achitam a taxa judiciara de timbru (Legea 146/1997 privind taxele judiciare de timbru).

Este util de stiut ca, taxa judiciara de timbru poate fi recuperata, dar numai în conditiile stingerii conflictului prin mediere.

Art 63 din Legea 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, prevede ca:

”(1) În cazul în care conflictul a fost solutionat pe calea medierii, instanta va pronunta, la cererea partilor, o hotarâre, potrivit dispozitiilor art. 271 din Codul de procedura civila.

(2) Odata cu pronuntarea hotarârii, instanta va dispune, la cererea partii interesate, restituirea taxei judiciare de timbru platite pentru investirea acesteia.

(3) Hotarârea de expedient pronuntata conform prevederilor prezentei legi constituie titlu executoriu.”

Astfel, partile unui conflict/litigiu (persoane fizice sau juridice) pot beneficia de aceasta facilitate daca prezinta instantei de judecata un acord de mediere, a carui obiect vizeaza drepturi de care ei pot dispune (de exemplu: partaj în urma divortului, odata cu divortul sau dupa divort, partaj succesoral, contracte de întretinere, comerciale etc), si daca solicita, printr-o cerere, restituirea taxei judiciare de timbru. Valoarea taxei se calculeaza în functie de valoarea bunurilor ce fac obiectul litigiului, atunci când obiectul cererii este evaluabil în bani (ex: partaj bunuri în valoare de 200.000 lei x 3% = 6.000 lei taxa judiciara de timbru).

În momentul în care hotarârea instantei de judecata este definitiva si irevocabila, cel interest poate recupera în baza hotarârii instantei, suma platita pentru taxa judiciara de timbru, adresându-se unitatii administrative teritoriale unde a achitat-o.

De retinut este ca, restituirea taxei judiciare nu este singurul avantaj de care pot beneficia partile, conform prevederilor art. 271 si 272 din Codul de procedura civila, ”partile se pot înfatisa oricând în cursul judecatii, chiar fara sa fi fost citate, pentru a cere sa se dea hotarâre care sa consfinteasca învoiala lor” si ”învoiala va fi înfatisata în scris si va alcatui dispozitivul hotarârii”.

Mediator Petru Mustateanu

Mediator

February 17, 2012

Mediator. Medierea = justitia simplificata

Cum e cu medierea ? Cand doua parti sunt in conflict, acestea au nevoie de o a treia parte care sa dezamorseze starea de conflict a celor doua parti. Pesoana care intervine in conflict poate fi un judecator care sa intervina in conflict in baza legiilor sau un mediator care gestioneze conflictul in baza intereselor partilor, bineinteles fara sa se depaseasca cadrul legal.

Simplu si eficient. Mediatorul are solutia! Sedinta de mediere presupune discutii ale partilor conduse de mediator in asa fel incat pana la finalul sedintei de mediere se ajunge la un acord, o solutie cu care ambele parti sa fie de acord astfel conflictul initial luand sfarstit.

Mediatorul are solutia! Conflictele pot fi unele care sa aiba nevoie de autentificare notariala sau de o pronuntare judecatoreasca sau pot fi conflicte simple, intre colegi, membri ai aceleiasi familii, prieteni sau parteneri de afaceri.

Tu alegi ce iti doresti, ce este mai bine pentru tine . Poti merge sa angajezi un avocat sa deschizi o actiune in instanta, sa astepti termenele pe care o justitie superincarcata le poate da, sa platesti taxe de timbru si sa iti lasi destinul in baza unor legi facute de niste oameni, sau poti sa fii cel care hotaraste pentru sine, intr-o sedinta de mediere, in discutii libere, rapid, confidential si eficient.

Daca vrei sa afli mai multe despre cum se poate rezolva prin mediere problema pe care o ai, poti cere o programare pentru informare gratuita oricarui mediator.

Mediator Mustateanu